
Povestea unei mame împlinite - Rebeca Giurgiu
Încă de la prima naștere de acum 2 ani și 2 luni mi-am dorit din tot sufletul să nasc natural. Mi se părea cel mai firesc lucru pentru o femeie să nască natural, dar din păcate atunci am ajuns la operația de cezariană.
Când am aflat ca sunt însărcinată cu al doilea bebeluș, am știut că îmi doresc să mai încerc să nasc natural. Astfel că, am început să-mi caut un specialist.
Îmi doream un medic care să susțină nașterea naturală cu blândețe și empatie, dar atent la detalii și cu experiență. Ținând cont că era vorba de o naștere naturală după o cezariană, am ales să-mi fac o programare la doamna doctor Ciupa Mariana.
La primul control, când i-am spus dorința mea de a naște natural după ce am născut prima dată prin cezariană, m-a felicitat și m-a asigurat de toată susținerea dumneaei.
În săptămâna 32 de sarcină, copilul era într-o poziție pelviană așa că mi-a recomandat-o pe moașa senior Camelia Irimia să-mi arate exerciții de babies spinning pentru a ajuta copilul să își modifice poziția.
La această întâlnire, moașa senior mi-a arătat atât exerciții pentru întoarcerea bebelușului cât si exerciții pentru relaxare. Tot dumneaei mi-a explicat despre exercițiile kegel, pregătirea perineului, exerciții de respirație în travaliu și mi-a răspuns la toate întrebările pe care i le-am adresat.
Am făcut exerciții cât de mult mi-a permis băiețelul de 2 ani și la 36 de săptămâni copilașul era cu capul în jos. Am ținut în continuare legătura cu moașa senior Irimia Camelia și mi-am dorit sa fie prezentă și dumneaei pe timpul travaliului și la naștere.
În ce privește nașterea, nu m-am simțit deloc grăbită de doamna doctor, ea asteptându-se să depășesc termenul, ținând cont că primul copil a fost născut prin cezariană de urgență după un travaliu pornit spontan la 40 de săptămâni și 5 zile.
Aveam 41 de săptămâni și 2 zile, iar de 2 nopți aveam contracții regulate la 10 minute care încetau înspre dimineață. Când am mers la doamna doctor pentru un CTG, mi-a făcut atunci și un tușeu vaginal, curioasă fiind și eu dacă acele contracții au produs vreo dilatație. Eram dilatată 3 cm și aveam contracții ușoare.
Nici în acel moment nu m-am simțit grăbită, doamna doctor spunându-mi că dacă travaliul nu avansează într-un travaliu activ ne auzim peste câteva zile din nou. Am șimțit că nu mai e mult și urmează momentul mult așteptat așa că am sunat-o și pe doamna Camelia să o anunț că e posibil să nasc în următoarele zile.
Am încercat să mă odihnesc dar, după masă contracțiile au început să fie regulate și dureroase, așa că am făcut o baie caldă și am luat legătura cu moașa senior Camelia să mă ghideze când ar trebui să pornesc spre Timișoara eu fiind din Arad.
Doamna Camelia m-a ajutat foarte mult pe ultimele contracții când simțeam că nu mai pot, m-a încurajat și îmi amintea să respir. Așa am trecut peste fiecare contracție până la o dilatație de 10 cm.
Când am ajuns la dilatația de 10 cm, bătăile inimii copilului scădeau destul de mult în contracție, așa că doamna doctor a hotărât să rupă membranele. A urmat expulzia și bineînțeles, marea întâlnire cu bebe.
În expulzie, doamna doctor și moașa au făcut o echipă perfectă. Ambele m-au încurajat, m-au motivat și m-au învățat să împing. Mie mi s-a părut că expulzia a durat foarte puțin pentru că m-am simțit în siguranță, așa că la ora 3:25, 4 februarie 2021, a venit pe lume a doua noastră bucurie Asaf Ioan.
Am așteptat liniștită nașterea având deplină încredere în doamna doctor care mi-a monitorizat atent sarcina știind că îmi va propune operația de cezariana doar în cazul unei urgențe medicale.
Mulțumesc întâi lui Dumnezeu pentru acest dar minunat de a reuși să nasc natural după o naștere prin cezariană fără a avea nicio complicație, și mulțumesc doamnei doctor Ciupa Mariana și moașei senior Irimia Camelia că au crezut în mine, m-au susținut, încurajat și ajutat, pentru sprijinul moral și ajutorul profesional.
Fac o echipă deosebită fiind două caractere puternice, empatice, raționale iar dragostea cu care își urmează vocația pentru mine a fost motivația de care am avut nevoie să mai pot încă puțin atât în travaliu cât și la naștere.
Aceste două doamne au fost o adevărată binecuvântare pentru familia noastră!