Povestea mea de mamă - by Camelia Irimia
Ambele sarcini au fost ușoare deși între copiii mei este o diferență apreciabilă de aproape 10 ani.
Perioadele ambelor sarcinii le-am trecut ușor și firesc deși am avut și eu, ca toate femeile perioade de greață, câteva vărsături și spre final disconfortul cauzat de mărirea în volum a uterului cu presiunile inerente la nivelul vezicii urinare, bazin și insomnii.
Nașterea Adriei a fost o naștere naturală fără nici un fel de intervenție medicalizată.
Am născut cu cea mai bună moașă de la Maternitatea Spitalului Târnăveni, domnișoara Bogar (care acum cred că este foarte mândră de mine, dar în același timp sunt convinsă că mă urmărește cu aceeași atenție și rigurozitate și de acolo de sus). Am avut foarte mare încredere că o să-mi supravegheze travaliul și că o să îmi asiste nașterea impecabil și așa s-a și întâmplat.
O parte a travaliului meu l-am petrecut acasă în cada cu apă, deoarece așa mă sfătuise doamna Clary, o altă moașa cu mare experiență. Am plecat spre spital când intervalul dintre contracții era foarte redus iar intensitatea acestora era apreciabil mai mare decât la intrarea în cadă. Travaliul a fost destul de precipitat, iar Adria a venit pe lume la trei ore de la intrarea în spital.
Eram tânără și am luat totul ca o normalitate trecând foarte firesc prin tot ce au însemnat trăirile de după naștere. Sprijin mi-a fost mama mea care avea la vremea respectivă o experiență de peste treizeci de ani în îngrijirea și tratarea bebelușilor. Nu am reușit să alăptez decât foarte puțin timp deși suport am avut din toate părțile.
La un an de zile am plecat să-mi continui pregătirea profesională în această frumoasă și nobilă meserie, iar Adria a crescut cu o mamă care s-a împărțit între nașteri, școală, spitale și familie.
La aproape zece ani diferență, când mă gândeam că o să rămân doar cu un copil, a apărut Mihnea care acum are 14 ani. Sarcina cu el a fost una și mai activă.
Îmi doream la fel să-l nasc natural dar la 42 săptămâni și 2 zile, medicul care mi-a urmărit sarcina, domnul doctor Cotoi Liviu (un medic de excepție și excelent profesionist) mi-a explicat clar că nu mai puteam aștepta.
Placenta era îmbătrânită și lichidul foarte puțin, iar inducerea unui travaliu nu se preta la statusul respectiv și cu foarte mare reticiență am acceptat să mă urc pe masa de operație pentru nașterea prin operație cezariană.
Mihnea a fost un bebeluș năzdrăvan de 4250 grame și 56 centimetri.
Experiența nașterii prin operație cezariană nu mi-a lăsat amintiri plăcute. Din păcate am contactat mai multe bacterii și conform protocoalelor, în stările septice nu iți este permis accesul prea mult la bebeluș.
Alăptarea a fost dificilă iar administrarea pe termen lung de antibiotice a redus semnificativ secreția lactată.
Deși acum după aproape trei decenii de profesat în sala de nașteri am multe lucruri de schimbat la nașterile mele, le consider pe amândouă frumoase și le-am tratat ca atare, neavând nimic de reproșat în acest moment nici mie, nici sistemului și nici deciziilor mele în ceea ce au privit alegerile pe care le-am luat.
Amintirile sunt frumoase în ambele situații, deciziile mele asumate și nu mă consider deloc mai puțin mamă că am plecat să-mi continui profesia la nici 10 zile de la cezariană, chiar dacă zilnic mă prezentam la spital pentru pansat. După patru luni asistam iar nașteri.
Copiii mei au crescut cu ajutorul soțului, care s-a implicat foarte mult în îngrijirea și educația lor. Îl consider un stâlp pe care eu m-am bazat indiferent de oră sau de zi.
El a fost acolo când copiii au avut febră, au tușit sau în momentul în care eu nu puteam ajunge la ședința cu părinții sau la diferite activități ale copiilor.
Acest ajutor și sprijin în toate, continuă și în ziua de azi când sunt zile în care eu nici nu ajung acasă.