Anexele fetale
Termenul de anexe fetale este unul medical și cuprinde următoarele elemente: placenta, cordonul ombilical, lichidul amniotic și membranele.
Deși cel mai probabil îți sunt cunoscuți toți acești termeni, în acest articol vreau să îți vorbesc pe scurt despre fiecare și să îți prezint rolul și importanța lor.
Placenta
Se dezvoltă din trofoblast și este constituită din două componente care participă integral la formarea ei:
- Componenta fetală – dezvoltată din trofoblast 80%;
- Componenta maternă – alcătuită din vizitați terțiare, scăldate în sângele camerelor cotiledobare, aceste din urmă fiind delimitate de septuri cu inserție din peretele uterin. Fața maternă aderă de peretele uterin, ușor convexă, neregulată, roșie, cărnoasă, brăzdată cu șanțuri adânci care o delimitează în cotiledoane.
Placenta are mai multe funcții iar acestea sunt:
- Funcția respiratorie – elimină dioxidul de carbon venit de la făt și captează oxigenul căpătat de la mamă;
- Funcția nutritivă – se realizează prin trecerea transplacentară a substanțelor nutritive și prin participarea activă la metabolizarea unor substanțe (Na, K, Fe, Ca,Cl);
- Funcția excretorie – o serie de cataboliți din metabolismul feto-placentar se elimină prin placentă (uree, creatinină, acid uric, bilirubină). Trec în sângele matern prin difuziune, apoi sunt metabolizati și excretați prin intermediul plămânilor, tegumentelor și rinichilor;
- Funcție de protecție și apărare – are rol de protecție împotriva microbilor și a toxinelor lor;
- Funcție de rezervă – stochează substanțele nutritive;
- Funcție hormonală – joacă un rol de neînlocuit în menținerea sarcinii și în adaptarea organismului matern la gestație cu ajutorul hormonilor pe care îi secretă. Acești hormoni pot fi dozați în sânge sau în urină.
Odată cu delivrența (eliminarea) placentei se instalează lactația, iar dacă fătul este așezat pe pielea mamei, eliminarea placentei se realizează fiziologic fără nici un fel de intervenție medicală sau mecanică.
Cordonul ombilical
Face legătura între placentă și făt, are o formă cilindrică cu neregularități și o lungime de 50 de cm.
Cordonul este torsionat în axul său lung, prezentând o neregulată, variabilă dată de răsucirea celor două artere ombilicale în jurul venei. Această torsiune asigură o rezistență crescută a cordonului.
Este alcătuit din trei părți:
- ax conjunctiv – gelatina Wharton cu rol de suport și teacă protectoare pentru vase;
- vasele ombilicale – două artere și o venă, aceasta fiind situată central iar arterele spiralate în jurul ei. Vena este mai groasă, conține sânge arterial, oxigenat. Arterele transportă de la făt sânge sărac în oxigen și încărcat cu dioxid de carbon;
- teaca amniotică – este teaca de înveliș a cordonului.
Cele două extremități ale cordonului:
- spre făt – ombilicul;
- spre placentă – inserția cordonului în mod normal pe mijlocul feței fetale a placentei.
Cazurile rare îl situează pe una din marginile placentei sau chiar pe membrane, în cazul anomaliilor.
Lichidul amniotic
Constituie mediul ambiant al fătului, ce se formează din săptămâna 8 de sarcină și ajunge la termen atingând capacitatea de 800 – 1000 ml, această valoare alternând de la o sarcină la alta.
Aspectul lui este clar, opalescent. Când prezintă o tentă verzuie, acesta conține meconiu ceea ce traduce un stres fetal.
Originea lichidului amniotic este dublă:
- Origine anexială – format din celulele amniotice care îl și absorb în relație cu serul sanguin matern;
- Origine fetală – produs prin excreția de urină a fătului după 18 săptămâni de sarcină, transepidermic (apă și electroliți) și tract respirator.
Din săptămâna 14, fătul înghite periodic lichid amniotic care ajunge în tubul digestiv. Apoi, lichidul ajunge în circulație și prin vasele ombilicale ajunge la mamă, iar o alta parte a lichidului amniotic se metabolizează și este eliminat de făt prin urină.
Lichidul amniotic conține 98 – 99% apă, substanțe organice și anorganice în proporții aproape egale și celule fetale.
Cantitatea mai redusă de lichid amniotic se numește oligoamnios (mai puțin sau egal cu 500 de ml) iar cantitatea în exces poartă denumirea de hidramnios (1500 – 2000 de ml), ambele cazuri având cauze patologice.
Rolul lichidului amniotic este:
- de protecție – amortizează șocurile și traumatismele exterioare, împiedică formarea aderențelor între făt și membrane și diminuează senzațiile dureroase ale mamei produse de mișcările fătului;
- termic – păstrează temperatura corpului constantă;
- permite mișcările fătului;
- nutritiv – prin inhibiție;
- bacteriostatic;
- ocitocic.
În cazul de fisură sau de rupere a sacului amniotic se poate pune în evidență microscopic sau macroscopic.
În cazul unor suspiciuni cu privire la anumite anomalii fetale sau stări patologice, se poate efectua amniocenteza pentru confirmarea sau infirmarea diagnosticului.
Membranele
Sunt în număr de două: amnios și corion (înconjoară fătul în sacul ovular).
Corionul derivă din trofoblast și este membrana din exterior ce are contact direct cu peretele uterin (caduca). Este subțire și puțin rezistent.
Amniosul provine din ectodermul discului embrionar și delimitează în interior sacul ovular. Acesta conține lichid amniotic, este gros și rezistent.
Toate anexele fetale sunt importante atât pentru dezvoltarea și protecția fătului cât și în actul nașterii.